cica o regula de viatza...

trebuie sa ne limitam imaginatia in privinta binelui si durerilor noastre, a sperantelor si temerilor noastre. daca ne infatisam in imaginatie cazurile de fericire posibile si consecintele lor, facem realitatea si mai greu de suportat, construim castele de carti de joc si mai tarziu, din cauza deziluziilor, trebuie sa platim scump pentru ele...deci sa profitam de prezent cu cat mai multa bucurie, desi noi facem exact invers, ne facem planuri de viitor, ne facem griji pentru viitor sau mai mult nostalgia TRECUTULUI ne preocupa constant durabil, incat prezentul nu mai conteaza si ajungem sa l neglijam...ajungem sa ne inselam pe noi insine, ca oricum trecutul si viitorul sunt altfel decat le vedem noi, pana si clipele din prezent se transforma in trecut, si deci unde mai ramane loc pentru fericirea noastra?!

dilema...

o sansa ratata sau o decizie corecta?!e o mare intrebare cu timpul mi se va raspunde de la sine probabil, trebuie sa alegi in viatza una din doua si oricare ar fi raspunsul nu trebuie sa te mai gandesti la eventuale riscuri, la regrete sau la ce va urma, cu credinta inainte, nu?!teoretic zicand...!dar stii nu poti scapa de multele intrebari ce ti vin in minte si te intrebi de fiecare data daca ai procedat bine sau nu...

LASITATEA...

e cuvantul cel mai potrivit...de ce atatea intrebari care nu si au rostul, la care poti sa ti raspunzi de cele mai multe ori tu insuti, prin comportamentul si atitudinile tale, prin falsele tale sentimente....de necrezut dar vreau sa spun tare si raspicat...LAS o data, LAS de doua ori LAS la infinit, dezamagire totala....sa fugi, sa eviti, sa fii cat mai departe, sa nu dai cu ochii de acea persoana, sa nu iei decizii mari cand te afli in mare furtuna si in suferinta...ci doar dupa ce iti iei o marja de siguranta....sunt dezgustata....oricum mai revin asupra subiectului...mai sunt multe de spus

un 5 aprilie frumos...asa de dimineatza...o vreme insorita, calduroasa...nu am gandit ca se va termina la fel...da ai avut dreptate chiar ne am simtit foarte bine si eu iti multumesc si te pup...incepand cu plimbarea prin parcul ala cu leagane de care ne am bucurat prea putin nu i asa?!am mancat rom cel mare sau cel dublu cum s o numi....aaa si faza dura oricum ai rosit,trebuie sa recunosti cand au venit aia si te au trimis pe banca:))...am avut noroc ca nu eram si eu...deci gandeai tu ca nu ai facut nimic dar se pare ca tot s au luat de viata ta, cred ca da chiar aratai de 30 de ani...dar na ca sa fie si rele, au mai fost exceptii am vazut persoane pe care sincer nu doream sa le vad...bleahh, dar sa trecem peste asta, ca la urma urmei nu are nici o importanta...oricum am simtit ca se apropie vara, caldura...oameni, copii peste tot, cupluri care mai de care si bineinteles nu pot sari peste plimbarea din gradina alaturi de persoane dragi, chiar dragi sper sa nu se supere cineva:D,...ma e chiar bine sa ai alaturi persoane dragi pe care cateodata sau de cele mai multe ori i ai refuzat din diferie motive sau scuze oricum a fost bine, sa o mai repetam,da?!aaa.....si sper sa ramana in picioare ce am stabilit!...aaa si faza cu cuplul al doilea e o idee,nu i asa?:D! hai recunoaste ca a fost tare...

asta i buna....

da ma asa e...ce mai conteaza, ce rost are sa ne agatam de umbrele trecutului si cata....sincer nu stiu cum s o numesc...ipocrizie?!, prefacatorie?!...asa e, ne cautam mereu scuze ca sa nu acceptam realitatea asta care e asa cum e, n a mers, nu am cazut de acord, bla bla bla, am dat tot sa fie bine si iar bla bla...cand de fapt luam o decizie doar daca ne agatam de ceva sau cineva, dam dovada de curaj cand apele sunt linistite, cand vedem ca exista o speranta, o raza de soare, o portita...ma enerveaza la culme....vai nu pot trai fara tine era "odata"...acum avem "pareri" diferite, privim lucrurile in alt mod, acum se poate....ce usor e cand iti da "cineva" o mana de ajutor....

...prezentul...

ce ciudat e...nici nu te astepti...nu stim incotro mergem, nici unde ne gasim de cele mai multe ori, alaturi de fiecare dintre noi, sunt''altii", "altele" in dreapta,in stanga, in fata, in spate, ne lovim de ei mergand, vrem sa inaintam, vrem ceva mai bun, dar drumul e din ce in ce mai lung......si mai obositor, dar nu ne lasam trebuie sa ajungem la acel "ceva", care de multe ori ni-l insufla altii...e musai....vom deveni oare niste papusi mici jucate de cei mari?!?...asa ca la teatru...ca doar na si papusile vorbesc, gesticuleaza....numai ca nu iubesc....

pentru inceput....

e ceva nou... m-am hotarat intr un moment important al vietii mele...oricum multumesc pt ca m-ai indrumat:*...am multe sa spun dar nu stiu cu ce sa incep ...e mai greu intradevar ca orice inceput,nu?!
e dificil cand simti ca nu mai e scapare, mai vrei sa dai una,doua,trei sau mai multe sanse dar in zadar nu merge...constati ca o iei de la capat, si iar si iar povestea se repeta...sigur cu mult curaj si credinta:)